Cristi Borcea, fostul patron al lui Dinamo, și Valentina Pelinel, soția omului de afaceri, prețuiesc enorm momentele petrecute împreună. Recent, cei doi au fost surprinși de ProSport la ieșirea de la un restaurant de fițe din nordul Bucureștiului, unde au luat masa împreună.
Cuplul format din omul de afaceri și fosta vedetă de televiziune este unul foarte puternic. Cei doi au trei copii împreună. De altfel, pe lângă cei trei copii cu Valentina, Cristi Borcea mai are alți șase din căsniciile anterioare și recent a declarat că se gândește la al 10-lea.
Cuplul a fost fotografiat de ProSport în timp ce ieșea de la restaurantul amplasat pe marginea lacului Herăstrău. Cei doi au urcat într-o limuzină de zeci de mii de euro, ușa fiind deschisă de o altă persoană.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, a vorbit despre situația în care se află rivala Dinamo și a comentat despre o posibilă revenire a lui Cristi Borcea în „Groapă”. Latifundiarul din Pipera susține că s-a interesat și cine este Pablo Cortacero, acționarul majoritar al „câinilor”, despre care a aflat doar lucruri negative.
Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în „era Negoiță”. Astfel că echipa este ținută în viață de membrii cotizanți din programul „DDB”.
Gigi Becali spune că fostul patron al lui Dinamo, Cristi Borcea, suferă din cauza problemelor prin care trece echipa sa de suflet, însă este ferm convins că acesta nu s-ar mai întoarce la „cârma” grupării roș-albe. În plus, patronul lui FCSB a dezvăluit că s-a interesat cine este Pablo Cortacero și susține că nu a aflat lucruri bune despre acționarul majoritar de la Dinamo.
„Ați văzut ce înseamnă Dinamo acum fără Borcea și Nicu Badea? Așa ajungea și Steaua, dacă eu nu mă băgam atunci și îl lăsam pe Păunescu singur. Se ducea Steaua ușor, ușor spre faliment. Dar Talpan pe astea nu le vede. Chiar am întrebat și eu prin stânga și dreapta de acest Cortacero, dar toți îmi spun doar lucruri urâte despre el și uite cum a ajuns Dinamo.
Finul Borcea înnebunește când vede în ce hal a ajuns Dinamo, dar nu vrea să se mai bage în fotbal că iar sar ăștia pe el. Ați vazut si voi pe unde au ajuns cam toți patronii noștri care au fost ca și mine în fotbal. Atunci chiar aveam cu cine să mă bat la campionat.
Erau Copos, Bucșaru, Iancu, Mititelu, Porumboiu și așa mai departe. Erau cei de la CFR, dar cu ei mă bat și acum. Dar vă mai spun încă o dată că fînul Borcea nu mai revine la Dinamo”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER